Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Nebunilor! Oare cel care a facut partea din afara n-a facut si partea dinauntru?» - [Luca-Cap.11.40]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  14441586  
  Useri online:   21  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
 
[ POEZIE ] Gabriel

      Gabriel
 
      
      Gabriel
      
      
      
      Un sat retras ntre dealuri,
      Ce ca un crater de vulcan arat,
      Şi-n care noaptea cade-n valuri,
      Btnd mereu la Lun-n poart,
      
      
      
      Pduri şi ape vechi de ere,
      Livezi şi lanuri, un tezaur,
      Şi toate poart mari mistere,
      Cci fuse rupte dintr-un laur.
      
      
      
      Firmituri de natur divin,
      Presrate din coşuri astrale,
      Ce umple peisajul de lumin,
      Zmislind frumuseţi boreale.
      
      
      
      Un crater de vulcan aprins,
      Drept lav purtnd fericire,
      Cci de la prunc pn` la cel nins,
      Toţi sunt plmdiţi din iubire.
      
      
      
      Un sat de obşte pur romnesc,
      Rupt din Amintirile lui Creang,
      Şi-n faţa lui metropole plesc,
      Ori se ascund, mnate de talang.
      
      
      
      De sus de pe deal de l priveşti,
      De n-ai orbit de-a lui frumuseţe,
      Atunci spre paroxism porneşti,
      mpietrind n cmpul cu fneţe.
      
      
      
      De-a lungul rului plutind,
      Simţi fericirea cobornd n trup,
      Senzaţii dulci ţi se aprind,
      Triri nesaţe ţi se-astup.
      
      
      
      Iar codrul cu pasu` de-l vei trece,
      Curat nebunie, ndoial nu ncape,
      Cci spaima ru o s te nece,
      Şi nici un vraci n-o s te scape.
      
      
      
      Doar vinul de aici din sat,
      Torenta spaim ţi-o alin,
      Cci e superb, e unicat
      Boboc de floare n grdin.
      
      
      
      Chiar şi apusul soarelui aici,
      E altfel. Ce te miri ?
      O ! nu sunt cuvinte ca s zici,
      Ce simţi atunci cnd l admiri.
      
      
      
      De rsrit nu-ncerc s v mai spun,
      Cum, de ce evit aceasta ?
      Pentru c-o s m credeţi un nebun,
      Sau c de minciuni mi-i plin ţeasta.
      
      
      Ah ! ct mi doresc s fii aici,
      O dimineaţ sau poate un amurg,
      Atunci nebun n-o s-mi mai zici,
      Cnd simţi senzaţii cum n tine curg.
      
      
      
      S simţi c toate sentimentele avute,
      Se sting ca o scnteie n vnt,
      Pentru a erupe apoi nscute,
      Din fulgerele neajunse pe pmnt.
      
      
      
      ţi pare atunci c toat fericirea,
      S-a infiltrat adnc n tine,
      Zidite-ţi sunt tristeţea şi mhnirea,
      Iar lacrimi dulci renasc sublime.
      
      
      
      S poţi muri ntr-un apus de soare,
      Şi s te naşti plngnd n zori de dimineţi,
      Vei striga atunci n gura mare,
      C te-ai lipsi de o mie de vieţi.
      
      
      
      Şi zi de zi aceste plceri neefemere,
      Ce te nalţ n paradisuri reale,
      La care tot mai mulţi ncep s spere,
      Iar rusticul devine a lor cale,
      
      
      
      Sunt trite cu patos de un tnr,
      Cu-a lui poveste ce pare o dulce dram,
      Dar care atrn de un fir de pr,
      Ce nici acela nu-i luat n seama.
      
      
      Un cavaler nscut din spum,
      Frumos ca un poem sau cntec,
      Cu ochi de foc şi pr de brum,
      Cu cingtoare prins-n pntec.
      
      
      A lui alur foarte atlet,
      Cu spate drept şi fruntea sus,
      Cu faţa-i alb ca de cret,
      Pe multe dame a supus.
      
      
      
      Cci vorba-i cald şi mieroas,
      Capcan e pentru domniţe,
      Şi a ei vraj mincinoas,
      Cu tlc li se-mpleteşte n cosiţe.
      
      
      
      Auzindu-i glasul fraged şi timid,
      Rupt parc dintr-un gngurit,
      Multe inimioare se deschid,
      Şi ncep s bat cu alt ritm.
      
      
      
      n ochii inunda-ţi de foc şi lumini,
      Şi-n care irusul e prinţul de cleştar,
      Te pierzi sfios, pn te-nchini,
      n faţa acestui fecioraş bizar.
      
      
      
      Ferice mama ce-a nscut aşa biat,
      Cu trup şi frumuseţe de zeu,
      De Eros n braţe a fost purtat,
      Cci e ndrgostit mereu.
      
      
      
      Mereu i cade cte-o fat n braţuri,
      Mereu i pare alta mai frumoas,
      Acestui Don Juan ce-ntinde laţuri,
      Din crini şi roz amoroas.
      
      
      
      Iar Gabriel cci sta nume poart,
      Nscut e ca s fie un viclean,
      E tnr şi şi bate joc de soart,
      Şi nu adun an cu an.
      
      
      
      Nu cat peste vremuri ce-o s fac,
      Cnd anii o s-i plng n etate,
      Iar fetele pe lng-i or s treac,
      Fcndu-i semne pe la spate.
      
      
      
      E plin acum de veselie şi umor,
      Şi doar trei lucruri sunt viaţ pentru el:
      Iubire, dragoste şi amor ;
      Micuţul şi srmanul Gabriel.
      
      
      
      Pcat c e isteţ btu-l-ar focul,
      Şi mulţi ar vrea s aib a lui minte,
      Dar lui nu-i place dect jocul,
      Şi-a sa iubire prea fierbinte.
      
      
      
      S-a fript de multe ori cu ea,
      Dar sufl şi caut n alt parte,
      Cci e tare dulce şi cu ea,
      Nimeni şi nimic nu i desparte.
      
      
      
      Cu fetele ce s-a ntlnit,
      n zbor de nger le-a purtat,
      Nebnuind nici una c-a minţit,
      Cci nici o vorb nu l-a nşelat.
      
      
      
      Le ştie meşteşugul n rostire,
      Şi arta de-a orna cu ele,
      Udndu-le cu lacrimi din privire,
      El le transform-n nişte iele,
      
      
      
      Ce ncet te-adulmec prin şoapte,
      Iar inima ţi cade zvort,
      Cci dragostea-i o dulce noapte,
      Ba e senin, ba e mohort.
      
      
      
      Cuvintele ieşite din gura-i aurit,
      Se-ncheag n poeme de iubire,
      Chiar şi acea inim mpietrit,
      Se sfarm sub a lui privire.
      
      
      
      Iar trupul atunci cnd cucereşte,
      E un cameleon fr - ndoial,
      Cci s-a schimbat şi te vrjeşte,
      Iar mngieri acide te doboar.
      
      
      
      Eşti uluit de forţa ce-l strbate,
      De felul cum se druieşte,
      De clipa cnd inima nu i mai bate,
      Cnd trupul, de iubire se topeşte.
      
      
      
      E diavol aici n satul su,
      Iar ţrncuţele i ştiu de fric,
      Ocol i dau toate mereu,
      Şi nici nu i vorbesc nimic.
      
      
      
      Cci ştiu c doar o ntlnire,
      O vorb avut la apus cu el,
      Şi fericirea le rmne amintire,
      Şi gnd de rzbunare pentru Gabriel.
      
      
      
      Crescnd n ani rusticul prinţ,
      ncepe s aleag dintre fete,
      Curtnd acum din cele mai cuminţi,
      Şi numai care poart blond n plete.
      
      
      
      Zburd n sat trei copiliţe,
      Pe gustul ce acum l inund,
      Şi toate au prinse n cosiţe,
      Ca semn pentru fecioare, o fund.
      
      
      
      n cmpul cu fneţe aromate,
      E hora satului pornit,
      Aici toate fetele-s curtate,
      De flci cu mustaţa mijit.
      
      
      
      Şi-n hor prinse se dansau,
      Şi cele trei nepreţuite fecioare,
      Cu glas subţire chiuiau,
      Şi amarnic bteau din picioare.
      
      
      
      Pmntul sub a lor btaie,
      Roşind se retrgea n sine,
      Cci copiliţele blaie,
      Creau n el dureri sublime.
      
      
      
      Iar Gabriel privea nuc biatul,
      La a lor frumuseţe rar,
      Apoi prinse lng una cu jucatul,
      Fr ca voie s i cear.
      
      
      
      O clip mna şi-o retrase,
      Din a lui mn rugtoare,
      Dar mai apoi se mpcase,
      Cu compania-i fermectoare.
      
      
      
      l cunoştea pe Gabriel,
      Şi a lui cuceriri nuce,
      Chiar dac pare un mieluşel,
      Ea mai departe nu s-o duce.
      
      
      
      Iar hora cum de s-a gtat,
      Copila d s fug ruşinat,
      Dar el mna cald i-a srutat,
      Prnd c i-o mnnc toat.
      
      
      
      Cu glasu-i fraged şi mieros,
      El o ntreab cum o cheam,
      Ea retrgndu-se duios,
      Rspunse brusc cu team:
      
      
      
      - Las-m şi fugi de lng mine,
      Cci eu te ştiu ct eşti de ru,
      Sunt Mdlina, dac ţi-i mai bine,
      Şi pleac acum de ştii numele meu.
      
      
      
      - O, Mdlino nu te face speriat,
      Cci mult acuma m-am schimbat,
      Haidem acolo pe-acea cioat
      Şi o porni nainte ruşinat.
      
      
      
      O clip ea fugi, apoi se-ntoarse,
      Pe Gabriel strig timid,
      Şi prinse ncet n pr a-şi coase,
      Trifoi uscat şi o firid.
      
      
      
      Se puse lng el pe cioat,
      O clip liniştea se aşternu,
      Cci tremurnd de fric toat,
      S scoat o vorb, nu putu.
      
      
      
      Viclean ntinse a sa mn,
      Iar liniştea se risipi,
      Şi ncepuse s i spun,
      C ncepe mult a o iubi.
      
      
      
      - Iar n suflet a ptruns lumin,
      Potop de fericire l-a scldat,
      Erupt din tine Mdlin,
      Gingaş roză fr de pcat.
      
      
      
      Şi pe furiş o srut dulceag,
      Ea ca rspuns i d o palm,
      Apoi l srut cu drag,
      Devenind cu mult mai calm.
      
      
      
      ncet iubirea aripi prinse,
      Iar cele dou trupuri cad n iarb,
      De-o singur dorinţ sunt cuprinse,
      Ca dragostea n ele, ncet s fiarb.
      
      
      
      - Ce minunat fu Mdlina mea,
      Rostise el cu fonda-n gur,
      Iar ea roşind, mereu rostea :
      - S nu m prseşti te jur.
      
      
      
      - Nu fi prostuţ Mdlin,
       ncrede-te-n cuvntul meu,
      Cu tine viaţa mi-e senin,
      Şi alturea-ţi voi fi mereu.
      
      
      
      Dar timpul trece nemilos,
      Iar Mdlina aşteapt nlcrimat,
      S treac al ei Ft Frumos,
      Prin faţ pe la poart.
      
      
      
      Cu faţa plns şi de geam lipit,
      Privind portiţa ce o bate vntul,
      Rosti copila, acum nefericit,
      Acide vorbe, blestemndu-l :
      
      
      
      - O, Gabriele, fi-i nefericit,
      S mori n suferinţ,
      Şi s nu poţi de la cel iubit,
      S-ţi ceri iertare şi cinţ.
      
      
      
      Te-a uitat, tu, Mdlin drag,
      Cci stilul lui e cam murdar,
      Blestemul tu l ia n şag,
      Şi-i clar c e un tip bizar.
      
      
      
      Ca şi cnd pe suflet neavnd nimic,
      Iar inima nu-i plnge-n trup,
      Spre alta se ndreapt cte-un pic,
      Şi alte sentimente i erup,
      
      
      
      Şi curg torente nspre Floarea,
      Alt fecioar blond, supl,
      Ce cnt ca privighetoarea,
      Vrnd inima s ţi o rup.
      
      
      
      De mult o urmreşte pe furiş,
      Atunci cnd vine la fntn,
      Şi de acolo din tufiş,
      Priveşte trupul de cadn.
      
      
      
      Rbd aşa mai multe sptmni,
      Dar prinde un preatimpuriu amurg,
      Cnd stelele par muribunzi tciuni,
      Şi de pe bolt trişti se scurg,
      
      
      
      Şi atunci cnd Floarea scotea ap,
      El sare, şi-i pune minile la ochi,
      Speriindu-se gleata n puţ ea scap,
      Srindu-i pe obraz vreo cţiva stropi.
      
      
      
      Duios i şterge picătura,
      Cu ochi blajini ea i surde,
      Cu buzele atunci i cată gura,
      Si o sărută pe cnd rde.
      
      
      
      Pe loc s-a propulsat amorul,
      Fără cuvinte ori vorbe alese,
      Si Floarea se lăsă cu binişorul ,
      Căci din priviri se nţelese.
      
      
      
      Sub cerul ce părea ncendiat,
      Cu fonda-n mnă Floarea-i fericită,
      Şi pricopsită-i c-un păcat,
      Dar nu i pasă căci crede că-i iubită.
      
      
      
      Fericirea nu-i mai ncăpea n piele,
      Cnd zi de zi cu Gabriel se ntlnea,
      Şi toate o făceau să spere,
      Că el e viaţa pentru ea.
      
      
      
      Trăieşte ca n rai cadna,
      Plutind uşor peste iubire,
      Pe cap cu lauri i cununa,
      Şi chipul plin de fericire.
      
      
      
      
      Dar peste puţină vreme,
      Iubitul nu mai trece pe la ea,
      Iar Floarea, proasta, ea se teme,
      Să nu i se fi ntmplat ceva.
      
      
      
      Aşteaptă la fntnă nopţi n şir,
      Ca prinţişorul să-i sosească,
      Din păr şi iarbă mpletind un fir,
      Cu gnd să-l dăruiască.
      
      
      
      Cu fiecare zi, noaptea e mai neagră,
      Şi aşteptarea i pare- o veşnicie,
      Culori nchise par să o atragă,
      Căci prinţul nu mai vrea să vie.
      
      
      
      Cu lacrimi n ochi şi inima frntă,
      Ea caută pe Gabriel nervoasă,
      Cu nimeni n cale nu cuvntă,
      Trntind portiţa intră furtunoasă.
      
      
      
      Lngă pridvor la umbră sub o viţă,
      Stă căutatul foarte relaxat
      Tresare cnd o zăreşte pe fetiţă,
      Şi-n cale i sare ngrijorat.
      
      
      
      - O! Ce-i cu tine dragă Floare,
      De intri tunet şi n grabă,
      Sfrşitul lumii vine oare ?
      Ori ţie minte nu ţi-e ntreagă ?
      
      
      
      
      
      - Spui vorbe aspre măi mişele,
      Şi de-al meu of te faci străin,
      Căci de-ai strivit visele mele,
      Eu te omor pungaş hain.
      
      
      
      - Şezi cuminte Floricică,
      Mnia ce te umple jos o varsă,
      Că doar nu crezi frumoasă mititică,
      Că ţi-am jucat vreo farsă,
      
      
      
      - Deci mă iubeşti, frumosul meu,
      Ah ! ct m-am ndoit de tine
      El retrăgndu se mereu,
      Distanţa ntre Floarea o menţine.
      
      
      
      Cnd se mai potoli biata copilă,
      Strngndu-şi degetele ce-i pocnesc,
      Tlharu - i spuse fără milă,
      - Tu Floareo eu nu te mai iubesc.
      
      
      
      Cu faţa ngrozită şi mpietrită,
      Buimacă cată către dnsul,
      Cu zece ani se face mbătrnită,
      Şi o neacă plnsul.
      
      
      
      Prin ru de lacrimi, temătoare,
      Ea cere implorare şi iubire,
      Dar viaţa nendurătoare,
      I-a dăruit o aspră amăgire.
      
      
      
      Cu mna rugătoare către el,
      O ultimă speranţă - i cere fata,
      Dar crudul, neumanul Gabriel,
      n faţă i trnteşte poarta.
      
      
      
      Prinznd a porţii flori fieroase,
      Săraca Floarea strigă răvăşită,
      Blestemul unei prea frumoase,
      Dar prea puţin iubită:
      
      
      
      - O, Gabriele, fi-i nefericit,
      S mori n suferinţ,
      Şi s nu poţi de la cel iubit,
      S-ţi ceri iertare şi cinţ.
      
      
      
      Nepăsător el intră n casă,
      n patul moale se ascunde,
      Privind fotografia de pe masă,
      n care un chip blajin surde.
      
      
      
      Se ntinde o ia şi o sărută,
      La pieptul său amar o strnge,
      Căci ea acum e zna apărută,
      După care inima i plnge.
      
      
      
      Şi-n gnd cu smbăta de clacă,
      Cnd pe deal la coasă o să-i adune,
      El tot mai mult n vis se neacă,
      Pierind ncet, ncet din astă lume.
      
      
      
      Visează clipa cnd o ntlneşte,
      Şi o devoră ca un lup flămnd,
      Nimic nu pare că-l trezeşte,
      Din visul său frumos şi blnd.
      
      
      
      Flăcăi şi fete o porni,
      Cnd naşte dimineaţa,
      Şi-n ochii lor puteai citi,
      Ct de frumoasă-i viaţa.
      
      
      
      Cu glume, cntece şi dans,
      Scurtau a drumului lungime,
      Iar seceri, coase n balans,
      Se unduiau sublime.
      
      
      
      E ritualul unor gde,
      Căci marea galbenă-o să cadă,
      Sub soarele ce ncă rde,
      n dinţii lor de pradă.
      
      
      
      Ajung n lanul plin de spicuri,
      Din care bobul stă să iasă,
      Copile-şi prind pe cap baticuri,
      Flăcăi trag cutea peste coasă.
      
      
      
      n partea mai ascunsă dinspre ru,
      Coseşte Gabriel de zor,
      Cu trupul zvelt cuprins n bru,
      Iar gndu-i fugăreşte - un nor,
      
      
      
      Cu chip să-l mne către copiliţa,
      Leită celei de la piept, din poză,
      Ca să-i umbrească lin guriţa,
      Şi să i-o facă din nou roză,
      
      
      
      Căci soarele stea ticăloasă,
      Un misogin rău şi cumplit,
      i arde pielea albă şi frumoasă,
      Şi-i seacă a ochiului sclipit.
      
      
      
      Privind la brazda dobortă,
      Privind şi către fata blondă,
      Ce pare azi posomortă,
      Dar singura n păr cu fondă,
      
      
      
      Abia aşteaptă timp de răsuflare,
      Cnd trupul ca răsplată-l cere,
      Cnd toţi se strng n roată mare,
      Şi-şi sting dogoarea n tăcere.
      
      
      
      Atunci ntreabă un cunoscut,
      Ce nume poartă fetişoara,
      Acesta pe un ton nu prea plăcut,
      i spune totuşi, păi Mioara.
      
      
      
      - Dar vezi de stai departe,
      Căci nu-i de cele ce cunoşti,
      Şi dragoste ea nu mparte,
      Şi nici nu cată nspre proşti.
      
      
      
      - O vezi de vorba ţi-o alină,
      Şi nu vorbi fără cusur,
      Ori pusa-i tu ochi pe felină,
      Şi frică ţi-e să nu ţi-o fur.
      
      
      
      - A, nu, vorbeam şi eu n vnt,
      Căci te cam ştiu de poamă bună,
      Dar dragostea-i citită n cuvnt,
      Şi n privirea sa nebună.
      
      
      
      Mioara fuge către o căpiţă,
      Şi se cufundă adnc n ea,
      Iar trupu-i pare o mlădiţă,
      n vrf cu-o nestemată stea.
      
      
      
      Acum e pentru mine momentul,
      ( şi zise Gabriel n gnd ),
      Să-i ndulcesc Mioarei sentimentul,
      Cu-o floare şi-un mieros cuvnt.
      
      
      
      Porni cu-n roşu mac n mnă,
      Rupt dintr-un plc nsngerat,
      nspre făptura ca o znă,
      Ce n căpiţă s-a culcat.
      
      
      
      Tiptil, tiptil să n-o trezească,
      Vicleanu` ajunge lngă ea,
      Pe faţa alba ngerească,
      Cu macul, fin o mngia.
      
      
      
      
      n somnu-i dulce ea zmbeşte,
      Cu mna vrea să-ndepărteze,
      Acel ceva ce-o necăjeşte ,
      Şi-i face trupul să vibreze.
      
      
      
      Un pic ea crapă ochişorii,
      Prin ceaţă l zăreşte pe băiat,
      Pe loc prind roşu obrăjorii,
      Şi n şezut s-a ridicat.
      
      
      
      - Ce faci tu aici străine ?
      Ce cauţi să mă trezeşti ?
      - Tu Mioaro şezi cu bine,
      Şi te rog să mi zmbeşti.
      
      
      
      Ia n dar această floare,
      Ce roşeşte ca şi tine,
      Las-o ncolo de pudoare,
      Şi vino de şezi cu mine.
      
      
      
      Un timp ea se arătă cuminte,
      Apoi treptat se puse lngă el,
      Şi l ntrebă fierbinte :
      - Ce vrei, măi Gabriel ?
      
      
      
      i ia n palmă părul moale,
      Şi l sărută cu plăcere,
      Spicuri alese i pune-n poale,
      Şi o ntreabă cu durere :
      
      
      
      
      - Vrei tu copiliţă oare,
      La horă să-mi fii parteneră,
      Mine de sfnta sărbătoare,
      Căci inima-mi la tine speră ?
      
      
      
      - Nu ştiu zău ce-o să-ţi răspund,
      Căci tot se aude că eşti rău,
      Iar fetele de tine se ascund,
      nşelăciunea fiind scopul tău.
      
      
      
      - Acestea - s vorbe tu Mioară,
      Spuse de-un suflet egoist,
      Care vrea ca să mă piară,
      Şi să uite că exist.
      
      
      
      Şi apoi ce poate fi o zi,
      De joc, de veselie mare,
      De bine nu te vei simţi,
      Jur să nu-ţi dau căutare.
      
      
      
      - O parte din mine te place,
      Dar alta mă trage napoi,
      Ceva n mine nu-mi dă pace,
      Dar tot ceva mă face să mă-nmoi.
      
      
      
      - Ei bine Gabriel ai cştigat,
      Accept a ta invitaţie,
      Dar un singur gest de rău băiat,
      Şi mi-ai căzut n dizgraţie.
      
      
      
      Mnă n mnă ncet se ridică,
      Prin grul cosit alene păşesc,
      Toţi cei prezenţi nu mai mişcă,
      Ci mpietriţi la ei privesc
      
      
      
      - Cum poate fi aşa cuceritor,
      De frnge inima n fată ?
      Ce spune de-i aşa convingător,
      Sau cu ce licoare o mbată ?
      
      
      
      Furat-a oare a lui Cupidon săgeţi,
      De-i cad n plasă toate nemişcate,
      ( Se ntreabă o ceată de băieţi ),
      Căci să fie altceva, nu poate.
      
      
      
      De o oră se găteşte la oglindă,
      Şi toată garderoba e n van,
      Doar de-o găsi ceva să-l prindă,
      nct să pară un gentleman.
      
      
      
      Mai bine ca un mire s-a mbrăcat,
      De l-ai vedea pe loc te-ai şi topi,
      Se-ntorc priviri pe uliţa din sat,
      Şi se ntreabă, cine o fi ?
      
      
      
      Cu roze o aşteaptă pe Mioara,
      Cnd l zăreşte ea rămne mută,
      Şi roşie toată se făcu fecioara,
      Căci nu-i senzaţie mai plăcută.
      
      
      
      Văzndu-i pe amndoi cum dănţuiesc,
      Se opreşte lumea din jucat,
      ndrăgostiţii cu ochii lacrimi i privesc,
      Căci nu-i ceva mai minunat.
      
      
      
      Făcură bătături de-atta joc,
      Şi frnţi căzură pe o bancă,
      Retrasă undeva lngă un foc,
      Ce mai trăieşte printr-o creangă.
      
      
      
      Şi vrnd pe păr să o mngie,
      Ea se retrage speriată,
      E galbenă ca o lămie,
      Şi-n ochi o lacrimă-i se-arată.
      
      
      
      - O, ce-i cu tine tu Mioară,
      De feri ca un iepuraş fricos,
      Nu lăsa amorul să dispară,
      Şi atinge-mă şi tu duios.
      
      
      
      - Mi-e frică dragă să-ţi vorbesc,
      Mi-e teamă şi că nu te pot atinge,
      Deşi ncep să te iubesc,
      Al tău trecut murdar mă-nvinge.
      
      
      
      - Nu fi copilă tu fiinţă,
      E timpul să te maturizezi,
      La vorbe nu mai da credinţă,
      Căci nu te lasă să visezi.
      
      
      
      Şi uită vorba unor rău voiţi,
      Căci rupi din dragostea ce o visezi,
      Ea face rău la cei ndrăgostiţi,
      Şi-ţi smulge ţelu` n care crezi.
      
      
      
      Aceste vorbe rostindu-le mieros,
      El i nmoaie inima de piatră,
      Şi atingndu-i trupul mlădios,
      O poartă ntr-un tremur toată.
      
      
      
      Ea i răspunde prin dulci mngieri,
      Pornite din buzele-i rozii,
      n inimi li se nasc noi primăveri,
      n care zburdă doi inocenţi copii.
      
      
      
      Chiar focul muribund se ntremează,
      Cnd simte atta dragoste n jur,
      Prin plpieri duioase luminează,
      Amorul ce a prins contur.
      
      
      
      Copila-i prinsă n al iubirii labirint,
      Plin de plăceri tot mai sublime,
      nsă plăceri care te mint,
      Şi te devoră cnd te simţi mai bine.
      
      
      
      A fericirii o expresie pură,
      E lacrima ce-i curge pe obraz,
      El i-o soarbe cu a sa gură,
      Prinznd-o tandru de grumaz.
      
      
      
      - ţi mulţumesc prinţesă mică,
      Pentru această clipă de amor
      Ea i răspunse n piept cu frică,
      - Mi-e teamă c-am să mor.
      
      
      
      De sub bancă fonda ridicndu-i,
      - Care-i motivul ? O ntrebă mirat,
      n braţe amarnic ea plngndu-i,
      Printre suspine i spuse tremurat:
      
      
      
      - Mi-e teamă să nu mă părăseşti,
      Să fie pentru tine doar o aventură,
      Gndind că vrei să amăgeşti,
      Şi să-ţi baţi joc de-a mea făptură.
      
      
      
      Cu-n rs puternic şi perfid,
      El saltă n picioare lngă foc,
      Bolţile o clipă se deschid,
      Privind la fata fără de noroc.
      
      
      
      Cu băţul aruncnd n neant scntei,
      Mişelu-i spuse fără ocolire,
      Că tot ce fuse ntre ei,
      A fost plăcere, nu iubire.
      
      
      
      Minute n şir rămase fără grai,
      Privind buimacă către lună,
      Şi-n nopte părul său bălai,
      Părea o zi ntr-o furtună.
      
      
      
      O gză ce nu i-a ştiut amarul,
      O trezeşte la realitate,
      Ea neprivind nspre tlharul,
      Ce i-a ucis iubirea cu bestialitate,
      
      
      
      Porni ncet cu-n mers bolnav,
      Ce desenează un sfrşit de lume,
      Un rest de glas din trupul său firav,
      Făcu ca bezna să răsune:
      
      
      
      - O, Gabriele, fi-i nefericit,
      S mori n suferinţ,
      Şi s nu poţi de la cel iubit,
      S-ţi ceri iertare şi cinţ.
      
      
      
      Pe uliţa din satul pitoresc,
      Se plimbă flăcăul ntristat,
      Căci toţi cu ură l privesc,
      Şi-l ocolesc ca pe-un ciumat.
      
      
      
      Prieteni de viaţă adolescentină,
      Fete ce cndva de el erau ndrăgostite,
      Azi l privesc ca pe-o botină,
      Ferind din calea-i ngrozite.
      
      
      
      ncearcă acum la cele urţele,
      Căci el tot ca un prinţ arată,
      Creznd că e firesc ca ele,
      Să l iubească de ndată.
      
      
      
      Dar şi mai trist atunci devine,
      Iar inima şi mintea-i se golesc,
      Văznd că şi cele la trup pline,
      i rd n nas şi-l ocolesc,
      
      
      
      Strigndu-i adevărul peste umăr,
      Că n iubire nu e totul s-arăţi bine,
      Oricum ai fi, bătrn sau tnăr,
      Contează sufletul din tine.
      
      
      
      Căzut n dizgraţie băiatul,
      Neputnd prezentul să accepte,
      Cum că a fost cndva afemeiatul,
      Ce a purtat prea multe sceptre
      
      
      
      E plin de-o rece suferinţă,
      Ar vrea ca timpul să-l ntoarcă,
      Să ndrepte răul din a sa fiinţă,
      Iubirea ce acum l seacă.
      
      
      
      n haos i se pierde mintea ncet,
      Privirea-i cată rugătoare,
      Cu amintirile ntr-un duet,
      Porneşte spre a pierzaniei vltoare.
      
      
      
      Orice femeie pe care o ntlneşte,
      O ntreabă de vrea să-i fie soaţă,
      Cu glasu-i său mieros i povesteşte,
      Cum copilele-i ngenuncheau n faţă.
      
      
      
      Nici una nu l bagă n seamă,
      Căci toate l ştiu pe nefericit,
      Că a nnebunit doar de o teamă,
      Aceea de a nu mai fi iubit.
      
      
      
      Unii copii mai neastmpăraţi,
      Ori fetişcane ce ncep a se mări,
      Se ţin de dnsul agăţaţi,
      Şi dinaintea-i ncep a sări,
      
      
      
      Iar unul strigă ct ce poate,
      - Acesta-i nebunul ce a fost blestemat,
      De cele trei fecioare ruşinate,
      Şi de al său amor necurat.
      
      
      
      Atunci el se pune pe fugă,
      Şi-n casă se-nchide dispernd,
      Iertare le cere prin rugă,
      Şi n rugă adoarme plngnd.
      
      
      
      l ajunse blestemul aruncat,
      De fetele ce au fost umilite,
      n piept l roade acel păcat,
      Iar zilele i se scurg umbrite.
      
      
      
      Şi noaptea i-a devenit calvar,
      Căci visele frumoase ce le-avea,
      S-au concentrat ntr-un coşmar,
      Ce i apasă greu mintea.
      
      
      
      Şi zi de zi i este tot mai rău,
      Şi mai nchis la minte se arată,
      Speranţa piere ncet din chipul său,
      Furişndu-se ntr-o inimă de fată.
      
      
      
      Simte moartea neagră, rece,
      Cei cere ca iubită s-o aleagă,
      Mngindu-l peste trupu-i trece,
      El nu poate s-o nţeleagă.
      
      
      
      Ea i joacă feste crude,
      Apărndu-i ca fecioarele,
      Blonde, albe, mici şi nude,
      Sărutnd picioarele.
      
      
      
      Apoi roată n juru-i dănţuiesc,
      Rznd cu poftă de al lui necaz,
      Ba l sărută, ba l pălmuiesc,
      Şi-n a lor joacă - l ţine treaz.
      
      
      
      Dispar. Zăreşte o picătură de lumină,
      Ce scapără ntr-un fulger mai apoi,
      Din care se naşte frumoasa Mădălină,
      Ce plnge cu lacrimi de noroi.
      
      
      
      - O, ct te-am iubit prostuţule,
      Dar nu ai vrut să crezi n mine,
      Te las acum drăguţule,
      Şi-mi pare rău de tine
      
      
      
      ncearcă amarnic să o strige,
      Ea piere eclipsată de un gnd,
      Ce poartă roze şi ferige,
      Iar pe petale stă Floarea rznd.
      
      
      
       - Ah ! Ce mai faci tu prinţ frumos?
      De-ai şti ct am plns iubirea noastră,
      Dar tu ai fost mult prea fălos,
      Şi ai ucis o pasăre măiastră.
      
      
      
       - Tu Floareo răsună un glas,
      Dar roza se scutură şi ofileşte,
      Şi din sămnţa cea rămas,
      Frumoasa Mioară, se iveşte .
      
      
      
       - Of, mica mea frumoasă pacoste,
      Te plnge inima-mi necontenit,
      Chiar dacă n a noastră dragoste,
      Am fost singura care a iubit.
      
      
      
       - Aşteaptă, o vorbă să ţi spun
      Ea piere sub a morţii coasă,
      La fel şi chipul lui nebun,
      Cu-a sa poveste dureroasă.
      
      
      
      Chiar şi n această dusă clipă,
      N-a ncetat iubirea să-şi arate,
      Pentru femeia blondă, mică,
      Ce l-a purtat către eternitate.
      
 
                        Data înregistrãrii textului: 08.12.2005
                        Numãr accesãri / comentarii: 667 / 0
 
Texte recente
Nr Autor Domeniu Data text Titlu text A/C
1 AlinZ POEZIE 20.11.2017 Eşti cea mai frumoasã, 1/0
2 AlinZ POEZIE 20.11.2017 Acum 1000 de ani 0/0
3 AlinZ POEZIE 20.11.2017 Iubeşte-mã doar o clipã 1/0
4 Daniel BG POEZIE 20.11.2017 Definiţie 3/0
5 Daria Teo Vasilache POEZIE 20.11.2017 Incredere 8/1
6 romulus POEZIE 19.11.2017 Nostalgii de toamna 12/0
7 Geanina Moldovanu POEZIE 19.11.2017 Mitul este altceva 9/0
8 Geanina Moldovanu POEZIE 18.11.2017 Si totusi... 9/0
9 Geanina Moldovanu POEZIE 18.11.2017 Cainta 7/0
10 Tiolia POEZIE 16.11.2017 îmi plac sãlciile de Florii 7/0
11 Florin T. Roman ESEU 16.11.2017 Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere 4/0
12 la femme POEZIE 16.11.2017 |. 7/0
13 Mariami POEZIE 15.11.2017 Foi de timp 10/0
14 ladyinblack POEZIE 14.11.2017 Matriarhala dragoste fierbinte 19/0
15 bis POEZIE 14.11.2017 *** 10/0
16 ionut29 POEZIE 14.11.2017 Cel mai nostalgic somn 14/0
17 ionut29 POEZIE 14.11.2017 Propria romanţã 18/1
18 Mariami POEZIE 13.11.2017 Petale de curcubeu 11/0
19 bis POEZIE 11.11.2017 iubirea nu îndeamnã la nimic cumpãtat 11/0
20 braniste POEZIE 10.11.2017 JUBILEU DE NOIEMBRIE 21/0
[ HOME ]
Comentarii recente
Nr Autor text Titlu text Comentator Text comentariu
1 Daria Teo Vasilache Incredere romulus Frumos!...
2 Maria Plecãm romulus Vers frumos şi luminos, t...
3 Maria Nu simţi? romulus Superbe versuri! ...
4 Maria Alt substrat romulus Mi-a plãcut, în m...
5 Maria Mai sus de nadir romulus O imagine poetica ce rã...
6 ionut29 Propria romanţã Geanina Moldovanu Atat de pur si frumos. Felicit...
7 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - X ladyinblack Ţ... prin vorbele ş...
8 Tiolia Cuvântul e la Dumnezeu Tiolia Multumesc de atentionare, stia...
9 bis Toamna nu o pot struni... ladyinblack Cheia...dacã aş pu...
10 Tiolia Cuvântul e la Dumnezeu Mariami Dacã ai probleme cu int...
11 Geanina Moldovanu Ploile de toamna Mariami Toamna deschide sufletele sp...
12 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - IX Geanina Moldovanu Este frumosmsentimentul de a f...
13 Mariami Oglinda Mariami Mã onoreazã &#...
14 Mariami Oglinda Geanina Moldovanu Sublim si atat de bine punctat...
15 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - IX elbi Interesant ce spui, pare din s...
16 cotangenta toate filozofiile trec obligatoriu prin buric cotangenta Am aceeasi parere cu tine. Poe...
17 cotangenta toate filozofiile trec obligatoriu prin buric elbi Nu stiu foarte bine de ce dar ...
18 Mariami Fluturele şi maşina timpului Mariami acelaşi - dacã -...
19 anvlpopescu Mã doare elbi Bun venit pe Noduri!...
20 elbi Rugând cerul ruddy Mda, am sluji cu toţi p&a...
[ HOME ]
[ Click aici pentru a vedea un autor / text la întâmplare! ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Editura InfoRapArt
EXPOZIŢIE DE CARTE
Denisa Lepadatu, Primavara fara sigiliu, poezie, Ed. InfoRapArt, Galati, 2013
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN