Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Doar doua lucruri sunt infinite: universul si prostia umana. In legatura cu universul nu sunt sigur.» - [Albert Einstein]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  14031816  
  Useri online:   17  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
 
[ PROZA ] Morfil

Soma sema
 
Christian, asa cum
obisnuieste la orele dintre sambata si
duminica, iese afara din casa. Dupa ce
urmeaza o aleea lata, lunga, face la stanga
acolo unde este stejarul batran, iar la o a
treia strada traverseaza si paseste pe o
carare neiluminata, ingusta, prafuita,
serpuind printre garduri cand inalte, cand
scunde, ba din lemn, ba din fier, ba din
piatra. Cate o raza de lumina strabate doar
atunci cand mai latra de prin curti
intunecate cate un caine vigilent si
stapanul sau da la o parte jaluzeaua sa vada
ce este. Insa zadarnic priveste prin
fereastra putin aburita deoarece este mult
prea intuneric ca sa se distinga ceva.
Zgribulit, cu mainile in
buzunarele adanci ale pantalonilor negri, cu
fesul acoperindu-i partial parul lung pana
la umeri si fruntea pana la sprancenele
stufoase, cu gulerul scortos al hainei peste
barbia ascutita, pe post de paravan contra
vantului rece, si cu mersul tremurator,
Christian trece ca o umbra printre umbre...
Cararea se opreste intr-o
infundatura... Un zid insemnat de Sfanta
Cruce incheie brutal drumul serpuit si,
aparent, de netrecut. Pentru altii, insa nu
si pentru el. Se incurajeaza, rasufla, se
incrunta, isi ia avant, alearga cu pasi
numarati, pune piciorul pe marginea de jos,
se prinde cu mainile de cruce, se forteaza,
isi tine respiratia, se impinge cu
picioarele, sare, si gata, e sus, pe zid!
Nici macar nu priveste in jur sa se asigure
ca nu il vede nimeni. Doar expira usurat si
apoi inspira repede, de mai multe ori,
reglandu-si treptat bataile inimii.
Zambeste... Acum se aseaza pe zid si, dand
domol din picioare, scruteaza privelistea de
la peste doi metri inaltime precum un print
caruia urmeaza sa i se incredinteze regatul
dupa decesul tatalui sau. Zambeste si isi
inclesteaza pumnii in buzunare... Se
incalzise putin, dar vantul lugubru il face
rece ca piatra, miscandu-i gulerul hainei
asemenea unui artist ce cauta perfectiunea
la nesfarsit si moare resemnat, neimplinit,
imperfect...
Fosnetul coroanelor de
copaci izbite de pamant, sub vaietul norilor
stramutati din casele lor, se ingana ardent
si zgomotos, nearmonios, cu lumina lunii, pe
jumatate plina. Umbre odioase de elemente
funebre vor sa piarda si cele cateva raze
ccare lupta pana la capat. Vajait, tipete,
scartait de balamale! Intreceri, opriri si
plimbari intre lumina si obscuritate!
Senzatii, sentimente si ganduri ale unui
solitar devin palpabile... Toate acestea ar
fi trebuit sa-l inspaimante pe tanarul
ratacitor, dar nu, Christian se simte parte
componenta a acestui tablou clarobscur, se
simte inteles aici, simte ca are un rost si
ca este un element al echilibrului. Acest
moment capata sens datorita prezentei sale,
iar implicarea sa, in desfasurarea
papirusului in fata oamenilor trecuti in
nevazut, acorda maretie unica, trista si
nepamanteana locului. Este incercat de
mandrie constructiva, superioara celei
prozaice. De mult timp, el nu mai ingroasa
randurile profanilor. El a atins un paroxism
al trairilor, mult prea complexe si prolixe
chiar si pentru sine, ceea ce uneori il
irita si il determina sa accepte stari dese
de angoasa. Totusi, acum pare sa inteleaga
si, de aceea, zambeste. De aici, de sus,
fiecare plan al panoramei isi schimba
semnificatia, alcatuind o alta lume, iar
fiecare lume cu alte si cu alte dimensiuni
ale sale ad infinitum.
Insa zambetul ii dispare
subit. Cate minunatii se gasesc dincolo,
dincolo de materie, iar el nu le poate
observa si intelege din cauza ca este
materie supusa alterarii, cu zenitul in
moarte! De ce nu se aseamana gandului? De ce
nu zboara precum gandul spre alte lumi?
Intrebarile acestea il tortureaza de ceva
vreme si intensitatea chinurilor, atat
fizice, cat si psihologice, creste, creste,
iar el simte cum treptat, treptat isi pierde
puterea si rabdarea. Si cand isi aminteste
ca singurul impediment serios si, totodata,
inexpugnabil, in calea eliberarii sale
definitive este materia, trupul sau
nenorocit, il apuca groaza, si are momente
cand isi smulge hainele de pe el pentru a-si
potoli cat de putin furia impotriva unei
fotografii ingalbenite!
Cu vantul aspru al noptii
zdrobindu-i obrajii plapanzi, Christian se
considera o anomalie arbitrara a creatiei, a
creatorului, cu unicul scop de a fi studiat
precum soarecele din laboratoarele oamenilor
de stiinta, lasandu-se la o parte ceea ce
simte el cu adevarat. A fost zamislit undeva
in nevazut, apoi aruncat aici ca sa fie
obiect de studiu. Sau poate ca nici macar
atat nu e! Poate ca e pur si simplu o
eroare. Nu are nici o misiune. Nu are nici
un farmec. E doar cuvant suflat peste
tarana. Si se intreaba deodata daca faptele
sale au vreo consecinta punitiva din partea
creatorului... Daca este o anomalie, poate
ca nu ar trebui. Fiind un accident, un
experiment, o anomalie, atunci este de la
sine inteles ca nu ar trebui sa i se impute
greselile. Nu ai cum sa ceri unui experiment
sa mearga perfect de la prima incercare!
Si, totusi, oare cum a fost
posibil acest joc cu scanteia sa? Oare nu se
stia de caracterul sau? Oare nu se stia
continuarea dezastruoasa a vietii sale dupa
aflarea faptului ca este doar un experiment?
Cu certitudine ca da. De aceea, actul divin
este si mai neinteles: de ce sa creezi ceva
doar ca sa esueze cand se stie ca Dumnezeu
este absolut, deci... cunoaste totul? Si,
mai ales, cum poti crea ceva ce nu vrea sa
fie creat? Christian nu-si vrea viata. Si
cum poti tine sub control un spirit revoltat
inca de la nastere pentru ca a fost creat
impotriva vointei sale? Intemnitarea in
materie, in trup nenorocit, este unica
solutie optima de vindecare?
Oricum, ciudat fapt,
tendintele de revolta, aflate in stare
latenta, sunt caracteristice tuturor
oamenilor, nu doar celor asemenea lui
Christian care se nasc deja revoltati, si nu
pot fi indepartate. Pe parcursul vietii, o
singura scanteie le trezeste, le
insamanteaza, pentru ca mai apoi sa dea
roade si sa remodeleze fiinta respectiva.
Atunci, nici o forta nu o va mai putea
stapani, exceptand reabilitarea fortata si
distrugerea. Se utilizeaza metode de
reabilitare fortata, boala este cea mai
eficienta dintre ele, in cazul celor slabi,
celor care nu stiu exact ce sunt, ce vor, si
au o clipa de razvratire din neputinta, cand
functioneaza, iar distrugerea este ultima
sansa pentru inlaturarea decisiva a erorilor
in care se incadreaza si Christian, inainte
ca acestea sa faca prozeliti. Daca vorbim de
cei care nu-si doresc decat sa fie... praf
cosmic, reabilitarea fortata e egala cu
zero, iar distrugerea nu este decat un mod
de a le indeplini singura dorinta. Acestia
sunt esecuri totale. Christian se numara
printre ei...
Vantul se roteste brusc si
ii alunga astfel de idei insolite tanarului
cucerit de nemiscare temporara. Readus in
tabloul clarobscur de nevoia de a se readuce
echilibrul prin prezenta sa, isi da jos
fesul negru si firele sale lungi de par sunt
mustrate de rafale reci. Inchizand pleoape
rigide, se simte, doar pentru o clipa
amagitoare, purtat de vant in afara
trupului. Revenit in temnita sa, stie ca
lacatul este mult prea mare si mult prea
greu ca sa fie spart. De-ar sti unde este
sabia...
Desi i-ar fi facil si la
indemana sa cada cu lasitate in disperare
pentru totdeauna, Christian refuza
infrangerea si lupta si mai inversunat! Stie
prea bine ca, in final, va izbuti sa evadeze
caci acesta este destinul scris de propria
sa mana, un destin nou, imposibil de
spulberat! In revolta sa continua si
intensa, va fi distrus, ajungand praf
cosmic... In noua sa stare, ar cutreiera tot
universul vazut si nevazut pana cand si-ar
gasi locul eternitatii sale, locul unde sa
fie departe... Orice descriere a acelui loc
il depaseste la ora actuala. Il va
recunoaste doar la momentul oportun.
Pe neasteptate, niste
cuvinte ii cuprind mintea si decide sa le
scrie: "sentimentul de belongnessless va fi
inlocuit de starea numita roots". Din
pacate, cadrul metamorfozei mult asteptate
se extinde dincolo de posibilitatile sale de
cuprindere a timpului...
Cuvintele scrise cu creta pe
zidul cenusiu au acum o aura himerica si
trista... Christian le priveste cu o
fixitate caracteristica... Cu toate ca
mandria nu ar vrea, el trebuie sa admita un
anumit sentiment de deznadejde, de
infrangere rusinoasa, chiar daca numai
temporara. Cum sa atinga desavarsirea prin
trairea starii de roots daca el este materie
limitativa?! In urma acestei intrebari, un
amalgam vatamator de ura, razvratire,
solitudine, amaraciune, deznadejde se ridica
din genuni ale fiintei sale si simte cum
sangele ii este otravit, cum pulsul i se
accelereaza, nimicindu-se ulterior in mii de
resturi ale unei sticle sparte de vreo
decizie samavolnica. Parca innebuneste,
tamplele ii zvacnesc, privirea ii palpita,
trupul i se cutremura, iar cuvintele scrise
pe zid le vede in ceata, ametindu-l. Ar vrea
sa tipe, sa loveasca orice, sa se sfasie
pentru ca a ales o alta cale decat cea
comuna! De ce nu este si el ca toti
ceilalti, fara astfel de ganduri, fara
astfel de sentimente, sa se inece in betie,
sa minta din orice, sa profite de naivitatea
altora, sa nu aiba nici un fel de compasiune
pentru nimic, sa traiasca fara sa-si puna
atatea intrebari, sa fie materialist din cap
pana in picioare, sa inceteze sa mai fie ce
este dintotdeauna, parca stigmatizat inca de
la inceputuri de creator printr-un destin
desenat fara intelegere: un visator, un
aspirant catre locuri interzise conditiei
umane, un singuratic, un ciudat, un
neinteles, un inadaptat, un nebun, un
incapabil sa se ralieze la randuiala actuala
a lumii intrucat detesta materia accentuata
extrem si coplesitor in defavoarea
spiritualului, banii asezati pe piedestal
divin, bogatia obtinuta cu orice pret,
sexualitatea ca unica si posibila fericire,
prostia ca mod suprem de viata.
Christian simte cum furia se
intensifica si-l mistuie in interior! Vasele
de sange i se umfla, ochii il dor, talpile
ii sunt cuprinse de furnicaturi... Si
singura modalitate de a se elibera este sa
coboare de pe zid si sa arunce departe
bucata de creta, sunetul caderii ei
risipindu-se in ecouri violente ce pleaca de
pe aleea ingusta spre garduletele din jurul
locurilor ultimelor imagini, strigate,
lacrimi, amintiri...
Pocit de un rictus straniu,
sufletul sau striga cu disperare inlauntrul
trupului care, insa, nu lasa ca in exterior
sa se auda ceva - a inabusit cu succes
momentul tensionat:
"- Cat sa mai indur!?"
Vantul se linisteste incet,
incet... Acum, firele lungi de par negru ale
tanarului ingenuncheat sunt mangaiate de
adieri dragalase... Alaturi de copacii care
isi ridicau cu greu crengile de la pamant,
norii pareau ca isi gasisera in sfarsit o
noua casa si, drept multumire, permit
picaturilor mari de apa sa cada peste
pamantul insangerat precum unduirea unei
perdele la o fereastra deschisa... Caci
Domnului I s-a facut mila de noi si
strigatele noastre L-au imbunat...
Christian se ridica
epuizat...
Aleile erau nesfarsite si
dornice de temerari care sa le cutreiere.
Ploaia spala pulberea si acopera locul liber
lasat in urma de pasii tanarului plecat in
cautarea implinirii dorintei sale. Raulete i
se scurg de sub par, ajungand pe frunte,
apoi pe sprancene, pe nas, pe obraji, pe
buze, pe haine... Este invaluit de un frig
siberian! Privirea ii fuge dupa naluci,
mainile cauta sa imbratiseze o fiinta
intunecata... Urmarit insistent de nume
goale scrijelite pe cruci din lemn putrezit,
din piatra sufocata de muschi, din marmura
crapata, Christian se opreste iluminat
deodata pe o alee inundata de rauri in
miniatura, intrezarind inspre apus o
bisericuta de unde pornesc pe ultimul drum
cei ce sfarsesc aici si se intorc in
pamant... Caci Domnului I s-a facut mila de
cei ca el si strigatele lor L-au imbunat...
Privind apoi in stanga, isi
gaseste anevoie locul sau... In acea
clipita, se simti gol pe dinauntru - un vid
infiorator... Pasi sfios peste gardulet,
insotit de o teama aprinsa de gandul ca
dincolo ar putea fi insotit de regrete. In
prapastia din fata ochilor sai, umpluta un
sfert cu apa murdara, zacea casa sa
temporara, necesara evadarii, iar in stanga,
o cruce fara vreun nume, fara fotografie,
fara versuri... Oftand, apoi scrutand cerul
intunecat si umed ca pentru ultima oara, se
lasa sa alunece pe marginea prapastiei,
simtind pamantul rece si ascutit ca taisul
sabiei. Fara a rosti cuvantul, se lungi pe
patul lui, imbracat in matase, isi puse
mainile pe piept, inclestate in tesatura
fesului negru, apoi inchise ochii izbiti des
de picaturi de ploaie ca si cum ele ar fi
vrut sa nu-l piarda somnului vesnic... Si
apa, apa, apa curgand peste trupul sau, atom
cu atom fiind descompus si intors in
pamant... Caci Domnului I s-a facut mila de
el si strigatele sale L-au imbunat...
trezindu-l pe Christian din delirul
somnului...
 
                        Data înregistrãrii textului: 28.02.2007
                        Numãr accesãri / comentarii: 710 / 0
 
Texte recente
Nr Autor Domeniu Data text Titlu text A/C
1 IRINA ISMAIL POEZIE 19.09.2017 Dans 0/0
2 IRINA ISMAIL POEZIE 19.09.2017 Iubirii 0/0
3 Daniel BG POEZIE 19.09.2017 Şi plouã şi tunã 1/0
4 bis POEZIE 19.09.2017 Doar iubire şi cuvânt 5/0
5 cotangenta POEZIE 19.09.2017 poezia are nişte craci trãznet 8/0
6 cotangenta POEZIE 18.09.2017 nu ştiu de ce separaţi morţii de vii 10/0
7 Mariami POEZIE 18.09.2017 Originea lumii 6/0
8 cotangenta POEZIE 17.09.2017 din nebunie nu se mai scot esenţele 8/0
9 cotangenta POEZIE 17.09.2017 realitatea e cel mai bun vis 10/0
10 Mariami POEZIE 17.09.2017 Caietul cu însemnãri 4 3/0
11 Mariami DIVERSE 16.09.2017 Nimicul încãlţat 10/0
12 elbi POEZIE 16.09.2017 Doar amurgul 20/0
13 bis POEZIE 15.09.2017 Ce ar fi facut cãutãtorii de aur 11/0
14 bis POEZIE 14.09.2017 cuvintele se-nchinã-n cãlimarã 13/0
15 Mariami DIVERSE 13.09.2017 Frunza 20/0
16 bis POEZIE 11.09.2017 Se apropie anotimpul amintirilor 28/1
17 Mariami DIVERSE 08.09.2017 Pânza de pãianjen 21/0
18 elbi POEZIE 08.09.2017 Te rugãm, Fecioarã 51/0
19 Mariami POEZIE 06.09.2017 17 15/0
20 bis POEZIE 05.09.2017 rotunjimi de clipã, secunde la-ntâmplare 21/0
[ HOME ]
Comentarii recente
Nr Autor text Titlu text Comentator Text comentariu
1 elbi Rugând cerul ruddy Mda, am sluji cu toţi p&a...
2 elbi Poem de duminica ruddy Vers eliberator! Aşa l-am...
3 ruddy Sã mã iubeşti! ruddy Hei, mulţumesc dragilor!...
4 IRINA ISMAIL RUTINA Mariami Dacã nu aş lua &ic...
5 IRINA ISMAIL Anotimp risipit Mariami Nu s-a risipit nimic, simţ...
6 Mariami Curgere Mariami Urarea ta a venit tocmai c&ac...
7 ruddy Sã mã iubeşti! elbi Frumos!...
8 Mariami Curgere elbi Bine ai venit pe NODURI!!...
9 cotangenta cine sã-mi mai înţeleagã dansul elbi Frumoasa-i muzica din inima ta...
10 ruddy Sã mã iubeşti! romulus Versuri frumoase care transmit...
11 cotangenta punctul de intersecţie cu fericirea cotangenta Tot asa cred si eu, Mariami! ...
12 cotangenta cine sã-mi mai înţeleagã dansul cotangenta Va multumesc din suflet!...
13 elbi Poem de duminica romulus Mi-au plãcut aceste ver...
14 cotangenta cine sã-mi mai înţeleagã dansul romulus O altfel de poezie,metafore in...
15 cotangenta cine sã-mi mai înţeleagã dansul Mariami Metafore - apropiate, dep&atil...
16 cotangenta punctul de intersecţie cu fericirea Mariami Fericirea existã î...
17 Daniel BG NOI Mariami Poezia prezintã o reali...
18 cotangenta o lume din ce în ce mai rotundã Mariami Lumea nu-şi foloseşt...
19 cotangenta aş putea spune cã libertatea nu existã cotangenta Chiar as sublinia, doar un ide...
20 cotangenta aş putea spune cã libertatea nu existã Mariami În realitatea pe care o ...
[ HOME ]
[ Click aici pentru a vedea un autor / text la întâmplare! ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Editura InfoRapArt
EXPOZIŢIE DE CARTE
Virgil COSTIUC, Tacerea semnelor, Ed. Princeps Edit, Iasi, 2009
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN