Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «...nu toti oamenii sunt la fel de intelepti incat sa priceapa incotro bati cu gluma.» - [Cervantes]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  14818323  
  Useri online:   18  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
 
[ PROZA ] Catalin Angelo Ioan

IUBIRE DE CONTURI, DECONTURI DE IUBIRE
 
De cnd contul lui n banc depşise
milionul de dolari, Ion devenise Jean...
Se nscuse ntr-o familie srac, al
doilea din cei şase copii ci aveau s se
adune n curtea familiei Ciocan.
Sora mai mare, Catinca, devenind
mna dreapt a mamei la treburile femeieşti,
pe umerii lui czuse responsabilitatea
celorlalte, att timp ct tatl era plecat
de acas. Locuiau ntr-un sat aflat la vreo
douzeci de kilometri de un mare oraş.
Astzi i se pruse puin, dar la vremea
aceea, mai bine de cincizeci de ani n urm,
distana prea insurmontabil. Pn la
plecarea n ctnie nu avea s prseasc
niciodat satul.
Gheorghe, tatl su, lucra n oraş,
la fabric. Nu ştia cu ce anume se ocupa şi,
la drept vorbind, nici nu prea l interesa.
Era puin invidios pe el datorit faptului
c evada, n fiecare din cele şase zile
lucrtoare, din srcia ce pusese,
iremediabil, stpnire pe acea mic aşezare.
n acelaşi timp, l ura. Atunci cnd rata,
un autobuz jalnic din care curgeau din cnd
n cnd piese, l aducea napoi de la lucru,
Gheorghe, n drumul su spre cas, fcea o
escal obligatorie pe la crcium. Uneori
venea att de beat nct orice gest, orice
mişcare a vreunuia dintre copii se
transforma ntr-o btaie general, n care
numai unul ddea, iar ceilali ncasau
supuşi.
Cnd i se nscuse primul biat,
Gheorghe buse o sptmn. La sfrşitul
acesteia, un bun camarad de suferin i
spusese:
- Ghi (aşa l alintau prietenii),
cum l cheam pe ficiortu?
- Mi Vasilic, habar n-am. Nici nu
mai ştiu dac l-am declarat. Tu i dai
seama c e primul meu biat, mi? O s-mi
duc numele mai departe!
- Aşa e, mi Ghi! Ar trebui s-i
deschizi un cont
de-acuma, aici la Sile crciumarul!
Ce urm, hrtia nu poate suporta
dect ntr-un anume fel de gazete...
A doua zi se duse ns la Primrie.
- Cum vrei s se numeasc ficiortu,
mi Ghi? l ntreb responsabilul de la
ghişeu.
Nu se gndise nicio clip la acest
lucru. Ar fi trebuit s se sftuiasc cu
Maricica, nevast-sa, dar parc avusese timp?
- Ion, mi! Ion nume romnesc, ca
al meu.
Şi aşa, se pomeni, dup o beie, cu
acest nume...
Maic-sa l alintase, ct fusese
mic, cu apelativul Neluu. Mtuşa din partea
mamei, farmacist undeva n oraş, i spunea
Jenel, n amintirea unui fost iubit dintr-o
var torid la mare. Tuşa Smaranda, celebra
nvtoare a satului, pensionar acum, l
numea Ionu, iar nenea Lixandru, despre care
nu ştia nici acum ce hram purta n familia
lor, l chema mereu: Ia vin ncoace, m, a
lu Gheorghe!
nvase deci s triasc, de la
nceput, ntr-o complicitate de apelative.
Primii ani de via curseser lin.
Dup el, mai urmaser trei fete, astfel c
era rsfatul tatlui. Nu avea ochi dect
pentru el. Restul erau muierile, la care se
gndea cu groaz, c mine-poimine va
trebui s le fac zestre.
Ion era bucuria lui...
Cnd mplinise şase anişori, auzise o
discuie ntre prini.
- Iar am rmas grea, Ghi!
- F, da iepuroaic mai eşti!
- Aşa zici tu Ghi, da mai ii minte acum
o lun cnd ai venit beat? i-am spus c nu
vreau, dar pn nu te-ai potolit, nu m-ai
lsat!
Gheorghe ridic din umeri. Nu-şi aducea
aminte. Cum putea s localizeze acel moment
n timp cnd el, zi de zi, petrecea cel
puin o or la crciuma satului...
Ei, ce s-i faci, aşa a vrut Dumnezeu...,
conchise el, cu o resemnare ce pe o virtual
scar valoric, neinventat nc, ar fi avut
mai multe grade dect rachiul lui Sile.
Ultimul copil, neşansa lui Ion, fusese tot
biat. Din acel moment, Gheorghe şi
aruncase toat dragostea de care putea da
dovad asupra micuului.
Ion ajunsese la vrsta şcolarizrii. Maic-
sa insistase
s-l dea la şcoal.
- Mi Ghi, vrei s pltim amend dac nu-l
dm la şcoal?
Gheorghe şi fcu rapid un calcul. Nu prea
era tare la astfel de socoteli, dar cnd
era vorba de rachiu era nentrecut. Amenda l-
ar fi privat de cel puin o lun de vizite
la Sile.
De cnd ncepuse şcoala, Ion se mai alesese
cu un nume. Colegii l porecliser PAPA.
Peste ani, muli se vor ntreba de unde
provenise acel supranume. Religios nu prea
era şi nici fire de ttic nu avea. Şi
atunci? Un coleg htru i spusese ntr-o zi:
- Mi Ionic, tu - o zi eşti Prezent, o zi
eşti Absent, din nou eşti Prezent şi iar
eşti Absent. PAPA ar fi trebuit s te
numeşti!
Şi aşa i rmsese porecla pn la sfrşitul
şcolii...
Adevrul nu era departe. La fiecare dou
zile, era trimis cu vacile la pscut. Ca s
fim sinceri pn la capt, lui Ion i plcea
mai mult s mearg aşa, telelei Pandele,
dect la şcoal. Nu putea suferi disciplina
rigid a şcolii şi pe nvtoarea Sanda
care-l admonesta de fiecare dat cnd
greşea. Mai mult, dup fiecare zi absentat,
aceasta, locuind n apropiere, trecea pe la
Maricica şi purta un dialog, mereu acelaşi
n coninut, dar de fiecare dat nceput
altfel:
- Mi Maricico, de cnd ne ştim noi?
- Mai ştiu şi eu Sndico...
- i spun eu, sunt peste douzeci de ani,
de cnd s-au mutat ai mei aici, dup moartea
bunicilor.
- Aşa o fi, drag...
Era introducerea scurt n subiect.
Dac era duminic, mai vorbeau de una de
alta: de Veta lui Gicu din marginea uliei
care se ddea mare cocoan de cnd şi
luase pantofi cu toc de la oraş şi devenise
bucuria copiilor atunci cnd drcuia c i se
nfundau n noroaiele satului sau de Lic,
beivul satului ce pleca, sptmnal, s-şi
aduc vreo nevast, dar se ntorcea tot
singur, necndu-şi apoi amarul n cte o
gleat de vin. Erau brfe din acelea
femeieşti, dar ele ar fi negat vreodat
acest lucru. Pur şi simplu, era modul
satului, de cnd acesta exista, de a-şi
transmite ştirile locale. Nu era nevoie de
ziare sau televiziune. Femeile erau cele mai
bune reporterie şi, n acelaşi timp,
antene, relee, receptoare...
- Maricico, mai ştii c eu te-am
convins s-l dai pe Ion la şcoal? intra
nvtoarea n subiect.
- Ştiu Sndico, cum aş putea s uit asta,
continua Maricica, cam fr tragere de inim
ştiind ceea ce avea s urmeze.
- De ce nu l trimii la şcoal? Mai
ia-l fato de la vacile alea!
Sanda familiariza discuia, ocolind cu grij
un ton prea oficial.
- Tu ştii c nu m neleg cu Ghi al meu.
Şi pe cine ai vrea s trimit? Dac le dau la
pscut cu vcarul satului şi n-or s dea
lapte de-ajuns cine crezi c o s o ia pe
cocoaş? Tot eu Sndico! Tu ştii ce via am
eu cu Ghi, mai ales cnd vine beat acas...
Sanda ofta şi pleca...
Discuia avea s se repete, aproape identic,
peste alte dou zile...
Pn la urm, Ion reuşi s termine cele opt
clase primare. La insistenele Maricici,
Gheorghe fusese de acord ca acesta s fie
trimis la o şcoal profesional la oraş. Un
oarecare ar fi putut crede c i venise
mintea la cap şi conştientizase faptul c,
fr şcoal, copilul nu va avea niciun
viitor. Nu era deloc adevrat!
De civa ani, se nfiinase la oraş o
şcoal profesional de osptari. Gheorghe
sesizase oportunitatea şi se gndea, adesea,
c bine i-ar sta lui Ion la tejghea n locul
lui Sile.
Cnd ar fi venit de la servici, s-ar fi
simit şi el, acolo la crcium, ca n
familie... Nu putea s o zic direct, aşa
c btuse şaua ca s priceap iapa, adic
Maricica, cum i plcea s spun.
Lui Ghi i se mplini doar parial visul.
Ion termin ntr-o bun zi profesionala,
dar ddu, n acelaşi timp, de gustul
oraşului. Nu ar mai fi vrut s se rentoarc
n sat.
De altfel, fcuse rapid o comparaie ntre
ct ar cştiga de pe urma ctorva beivi,
acolo n sat unde marea majoritate fceau
vin şi rachiu n cas şi ct i-ar rmne la
o bodeg n oraş. Rezultatul analizei fu
acela c, din momentul absolvirii, Ion nu
mai clc prin locurile natale dect o
singur dat...
Cu timpul, ajunse gestionar. Afacerile i
mergeau bine, apa din vin sau rachiu devenea
din ce n ce mai prezent, iar banii,
inui la saltea, se nmuleau cu fiecare
zi ce trecea. Singura lui problem era cu
miliia. Din cnd n cnd era luat la
ntrebri. Avea ns grij s ung,
lunar, un cpitan de la secia economic n
al crui sector era el. Fusese o colaborare
fructuoas ce durase pn la Revoluie
atunci cnd, prins cu ma n sac, ofierul
fusese trecut rapid şi discret n rezerv.
Dup Revoluie, se orient rapid. n timp ce
alii preferau s mearg prin fostele
imperii pentru a face comer cu tot felul de
mrunişuri, el şi deschise, pe
rnd, Restaurantul Spaniol, Vive la
France şi Mamma mia ce mai Pizza.
Clientela veni de la sine. Oraşul devenise
cosmopolit din cauza numeroaselor firme
strine ce cumprau fostele mndrii
industriale ale zonei. Angajaii strini
frecventau localurile personalizate
dup chipul şi asemnarea unora din rile
lor de provenien.
La intrare, n fiecare dintre ele, se gsea
cte un tablou ce-l nfişa pe patron,
zmbind radios şi artnd, cu o mn
dolofan, direcia n care trebuiau s se
ndrepte potenialii clieni. La baza
tabloului, cu litere de o şchioap, aprea
numele lui. n restaurantul francez, Ion
devenise Papa Jean, ca o amintire a
poreclei din copilrie, n cel
spaniol Padre Juan, iar n cel
italian Signore Giovanni.
Zilele curgeau, iar conturile se nmuleau
n bnci stabile. Nu se mai temea de nimeni,
permindu-şi acum s fac afaceri cinstite.
Singura lui dram era aceea c nu-şi
ntemeiase o familie. Se mulumise, pn
atunci, cu aventuri de o noapte,
iar material gsea, slav cerului... La
fiecare dou-trei luni angaja noi
osptrie, una mai apetisant dect
cealalt, condiionate de viitoarele
favoruri pe care trebuiau s i le fac lui
Papa-Padre-Signore...
ntr-o zi, directorul şcolii din satul lui
natal luase iniiativa ca, la intrare, s
amplaseze o imens plac de marmur pe care
s ncrusteze cu litere aurii numele
tuturor personalitilor ce nvaser
acolo. Se adunaser, n timp, destui: un
profesor universitar, un senator, poliistul
satului ce ajunsese, dup Revoluie, şef de
direcie la oraş şi el, care-şi completase
studiile de nvtor ajungnd profesor de
educaie fizic, iar acum mare director...
Nu avea ns bani. Inspectorul şcolar
general i-o tiase sec: Mi Directore, ara
arde şi baba se piaptn? n loc s te ocupi
de şcoala aia ce st s cad, ie i arde
de panouri omagiale?
Ideea i ncolise ns, aşa de tare n cap,
nct nu vroia n ruptul acestuia s renune
la ea. Poate mine, poimine nu voi mai fi
director şi cine o s-şi aduc aminte de
mine? se justifica acesta n faa propriei
conştiine.
Avea idei puine, dar fixe...
Soluia salvatoare i veni ntr-o zi de la o
discuie aparent inofensiv. Unul dintre
colegi relata ceva, vizionat la televizor,
despre un mbogit al Revoluiei ce fusese
ridicat de poliie pentru evaziune fiscal.
- Aşa le trebuie stora, conchisese
profesorul.
- Vezi, i spuse directorul, la ar lumea
mai este nc cinstit. Fiecare şi vede de
ale lui, de pmntul din
moşi-strmoşi, de gospodria lui.
- Aşa zici tu, directore... N-ai auzit ce
mare a ajuns la al lui Gheorghe?
- Care Gheorghe? ntreb nedumerit.
- la de a murit acum mai bine de un an. Nu
i aduci aminte c toat lumea s-a mirat
cum de l-a inut Dumnezeu pe pmnt atia
ani, dup cisternele de rachiu pe care le-a
but?
- Aaa, şi aduse aminte directorul, Gheorghe
e la ce locuia lng prul Smbta şi
cruia i-a murit nevasta acum civa ani de
inim rea?
- Da, de suprare c nu şi-a mai vzut de
muli ani feciorul cel mic, pe Ion.
- Parc n-a venit nici la nmormntare...
- Nu, cic era plecat n strintate, cu
afaceri. Dar nici la tatsu n-a venit.
Discuia se ncheie la fel de brusc cum
alunecase ctre Ion.
Directorului i veni o idee. Ce-ar fi s-l
roage pe Ion s l sponsorizeze cu panoul?
l va trece şi pe el, undeva n coada
listei. Se duse la arhiv şi l cut.
Aha, Ciocan Ion...
Se uit printre nenumratele medii de cinci
obinute, ridic din umeri şi ncepu s dea
o serie de telefoane pentru a-i da de urm.
- Alo, domnul Ciocan?
- Cine naiba e la telefon? rspunse,
revoltat de apelativul de la cellalt capt
al firului.
- Sunt directorul şcolii din satul unde ai
crescut!
- Aha, neleg acum. Şi ce naiba vrei? Spune
repede şi scurt c am treab!
Directorul i povesti despre inteniile sale.
La nceput, Ion fu o clip enervat de
propunere.
Alt milog, se gndi el. Cnd auzi ns de
intenia de a fi trecut pe acea plac,
lucrurile luar o alt turnur. Orici bani
avusese el, niciodat, nimeni nu l omagiase
cumva. Avea ns de fcut cteva corecii.
- Şi unde o s m treci, directore?
- Pi, undeva, dup profesorul universitar
şi marele senator, o ntoarse acesta.
- ştia dau vreun ban?
- Nu, dar ştii...
- Eu ştiu foarte bine c, dac eu dau bani,
eu voi fi n capul listei. Ai priceput?
- Da, rspunse directorul, aşa voi face.
- nc ceva... Dac tot m treci n fruntea
listei, vreau s m nscrii cu alt nume. la
e demult, nici nu mai mi aduc aminte de
cnd.
- Cum anume s v scriu? ntreb directorul,
uşor contrariat.
- Papa Jean, mi. Aşa vreau s m scrii,
Papa Jean.
Zis şi fcut. Comanda fu dat, iar
inaugurarea plcii se stabili peste o lun.
Directorul anunase cu surle şi trmbie
toat suflarea satului despre acest
eveniment. Lumea aştepta, n lips de alte
distracii, s vad ultima gselni a
conductorului şcolii.
Singura problem care se ivi fu aceea a
amplasrii plcii. Pereii de la intrare
erau şubrezi şi nu aveau cum s susin o
greutate mare. Directorul lu decizia de a
suspenda placa pe peretele exterior al
cldirii. Astfel, omora doi iepuri dintr-un
foc. Mai nti, faada cldirii prea ceva
mai solid, iar pe de alt parte, oricine ar
fi trecut prin faa şcolii putea vedea
placa...
Mai erau dou sptmni pn la inaugurare.
Papa Jean devenise obsedat de asta. Ce le va
spune el acelora prezeni? Vzuse pe la
televizor c, n astfel de ocazii, fiecare
şi prezenta realizrile sale de o via.
Şi atunci i veni ideea. O s scoat toi
banii din banc. Erau cteva milioane de
dolari. Va pierde el nişte dobnzi, dar i
va aşeza frumos ntr-o geant enorm şi,
atunci cnd va fi ntrebat, nu va face dect
s o deschid şi s le arate coninutul
tuturor.
Dar dac i va mai veni cuiva o astfel de
idee? Dac se face de ruşine cu banii aceia?
Se hotr pe dat s şi lichideze toate
afacerile. De mult se cam plictisise de
lanul su de restaurante. Ce ar fi ca toi
banii cştigai s-i bage n terenuri şi s
nceap s construiasc vile? Putea s
cumpere, n fond, tot satul natal... Era
aproape de oraş, iar distanele se
micşoraser n ultimii ani datorit faptului
c mai toi aveau acum automobile rapide.
Dup o sptmn, pe biroul lui Papa Jean se
afla o geant de voiaj n care se odihneau,
dup attea şi attea afaceri, sute de
pachete de bani ce defineau, n definitiv, o
via...
Ziua cea mare sosi...
Se urc n Mercedesul personalizat, cu
numrul 01-PJI (Papa Jean I-ul nu conta c
nu avea urmaşi, era oricum primul) şi, n
cteva minute, ajunse n sat.
Se opri, la cteva zeci de metri de şcoal,
la baza unui pod ce traversa prul Smbta.
Apele acestuia erau umflate de ploi şi
veneau vijelioase, cu o putere pe care
nimeni nu ar fi putut-o bnui.
Se ddu jos din maşin. Vzu lumea adunat
n curtea şcolii, dar numai aşa, pe deasupra
capetelor. Lu geanta şi fcu civa paşi,
pn n partea superioar a podului.
Vroia s-şi savureze, singur, triumful ce
avea s urmeze.
n faa şcolii erau adunate toate
oficialitile locului. Profesorul
universitar declinase invitaia sub
pretextul unui congres la care era musai s
participe, senatorul avea o sesiune
extraordinar la care nu putea lipsi, iar
poliistul tocmai fusese dat afar pentru
nişte motive necomunicate contribuabilului
de rnd. l aşteptau acum pe el, pe Ion, pe
Papa Jean...
Deodat se auzi ceva. De sub pnza alb ce
acoperea placa, zgomotele deveneau din ce n
ce mai nfricoştoare. Pnza ncepu s se
umfle, se sfşie, mai nti n partea
superioar şi apoi peste tot. Cu un bubuit
asurzitor placa se desprinse din peretele
şubred şi se sparse n zeci de buci.
De pe pod, Papa Jean vzu totul. Avu un şoc
ngrozitor. Minile ncepur s-i tremure,
iar geanta pe care o inea cu grij n
brae, czu, de parc n-ar fi existat
vreodat, n apele nvolburate ale prului.
Bancnotele se mprştiar şi se duser la
vale, aşa, pe apa Smbetei...
Se uit, neputincios, la averea ce din neant
apruse şi nspre neant se ndrepta.
Liniştit, suspect de calm, Papa Jean se
ntoarse şi plec, pe jos, spre casa unde se
nscuse Ion...
 
                        Data înregistrãrii textului: 05.07.2007
                        Numãr accesãri / comentarii: 719 / 0
 
Texte recente
Nr Autor Domeniu Data text Titlu text A/C
1 Camelia Florescu POEZIE 19.01.2018 Cântec pentru rana din vis 3/0
2 Aurel Conțu PROZA 19.01.2018 Un vis frumos 4/0
3 Aurel Conțu POEZIE 19.01.2018 Alchimie 2/0
4 Aurel Conțu POEZIE 16.01.2018 Sã fii ultimul care stinge lumina 15/0
5 Daniel BG POEZIE 15.01.2018 Despre Eminescu 43/0
6 Mariami POEZIE 15.01.2018 Prima ninsoare 18/0
7 elbi POEZIE 14.01.2018 Eminescu 43/0
8 Aurel Conțu PROZA 14.01.2018 Ambuscada 16/0
9 Aurel Conțu POEZIE 14.01.2018 Coşul fermecat al bunicii 17/0
10 bis POEZIE 11.01.2018 Incubator de inimi casante 14/0
11 Tiolia POEZIE 11.01.2018 noaptea sunt Zen 26/0
12 Tiolia POEZIE 11.01.2018 inconştienţa unora 24/0
13 Mariami POEZIE 10.01.2018 Portret într-o expoziţie 23/0
14 Geanina Moldovanu POEZIE 10.01.2018 Demonul mut 17/0
15 Aurel Conțu POEZIE 10.01.2018 Sã treci indiferent pe lângã o pasãre moartã 19/0
16 Camelia Florescu POEZIE 10.01.2018 Nuntã în Cetatea Alba Iulia 31/3
17 Tiolia POEZIE 09.01.2018 complexul Michaelis 29/0
18 Tiolia POEZIE 09.01.2018 media aritmeticã ciobãneascã 23/0
19 Aurel Conțu POEZIE 09.01.2018 Desen în grafit şi cãrbune 17/0
20 cotangenta POEZIE 08.01.2018 dintr-un aşa de mare adânc 19/0
[ HOME ]
Comentarii recente
Nr Autor text Titlu text Comentator Text comentariu
1 Camelia Florescu Nuntã în Cetatea Alba Iulia Camelia Florescu Mulţumesc mult...sper s&a...
2 Camelia Florescu Nuntã în Cetatea Alba Iulia elbi Frumos!Bun venit pe NODURI!...
3 Aurel Conțu De dragoste elbi Bun venit pe NODURI!...
4 Florin T. Roman Ecouri ale bãtãilor inimii mele - X Camelia Florescu Felicitãri pentru artic...
5 braniste Anul Nou ! elbi Asa sa fie!...
6 bis Începutul de an şi o lunã miratã bis La multi ani cu emotii si poez...
7 bis Începutul de an şi o lunã miratã Tiolia La Multi Ani! Anii trec, vin ...
8 braniste Anul Nou ! Tiolia La multi ani frumosi si sanato...
9 romulus La ceas de colinde elbi Mulţumim, prietene, LA MU...
10 Mariami Lerui ler Mariami Sã ne fie bine î...
11 Mariami Crãciunul sfinţeşte Mariami Dacã lãsã...
12 romulus La ceas de colinde romulus Vã doresc sãrb&a...
13 cotangenta numãrãm stele albe pânã devin verzi romulus Versuri inedite!Un protest fa&...
14 Mariami Lerui ler romulus Frumos! Sãrbãtor...
15 romulus ecou romulus Vã mulţumesc pentr...
16 Mariami Crãciunul sfinţeşte elbi Frumos ai grãit!!!...
17 nuculus Iubita mea e arsa pe rug nuculus Multumesc...
18 nuculus Iubita mea e arsa pe rug Geanina Moldovanu Adanc si cu multe alternante d...
19 nuculus Sunt un ronin nuculus Multumesc, ...
20 nuculus Sunt un ronin elbi Bun venit pe NODURI!...
[ HOME ]
[ Click aici pentru a vedea un autor / text la întâmplare! ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Editura InfoRapArt
EXPOZIŢIE DE CARTE
Viorel DARIE, Adoris si Kromia, Ed. InfoRapArt, Galati, 2010
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN