În zori,
câmpia rãsuflã aburi
de cãprioarã rãnitã.
Ceţurile au cuprins cetatea.
Nu e timp pentru poteci noi.
De-abia se întrezãresc potecile cunoscute.
Creşte împãrãţia nopţii
iar duhurilor ei
le e îngãduit sã aibã,
pentru o vreme, putere.
Dar eu - mult mai mult decât
în puterea vremelnicã a nopţii –
cred în cãldura rugului de flãcãri,
cred în puterea luminii, învingãtoare
şi mai cred
cã zãpezile se topesc
la cãldura inimii,
iar noaptea este fãcutã
doar pentru a fi
sãmânţã a luminii.
