...De multe ori m-am întrebat ce este, cu adevãrat, psihicul uman şi mai ales ce se ascunde în acele cotloane care se lasã descifrate cu greu.
De ce existã indivizi care, oricât ar accede pe scara socialã, parcã tot nu se simt mulţumiţi. Ceva de genul: sunt preşedinte sau director, dar parcã s-ar putea mai mult (cu ceva veleitãţi politice, eventual). Apoi, şi dacã intrã într-un partid, parcã tot nu se vorbeşte suficient despre ei. Pe urmã, şi dacã se vorbeşte...
Am încercat sã înţeleg ce îşi doresc de fapt aceşti indivizi şi n-am reuşit. Dacã cineva ar veni şi ar spune: "X este Dumnezeu", oare ar fi mulţumiţi sau tot ar mai lipsi ceva? Pe de altã parte, cum ar putea spune cineva în mod serios - şi nu ironic - cã "X este Dumnezeu"?
Apoi, nu m-am lãmurit ce este acel declic care determinã un individ sã se comporte iraţional, uneori chiar în detrimentul propriului interes. Spre exemplu, sunt unii care abuzeazã sexual minori şi, pe lângã trauma pe care le-o produc, riscã ani grei de închisoare pentru asta. Sau alţii care furã bani mulţi dintr-o bancã, în acelaşi timp neavând la îndemânã mijloacele necesare pentru a nu fi prinşi.
Medicul meu psihiatru mi-a relatat cã a avut pacienţi care s-au sinucis din cauzã cã nu îşi suportau aspectul fizic, deşi (îmi spunea) din afarã arãtau comuni, normali. "Fireşte, nu Adonişi sau Afrodite, dar normali" - acestea au fost cuvintele psihiatrei.
Mi se pare înfiorãtor.
Cu toate acestea, eu însumi am avut, în viaţã, momente în care am cochetat cu iraţionalul, clipe în care am fost la un pas sã comit o mare greşealã din cauza unui impuls de moment. Impuls care, din cine ştie ce motive te poate purta cine ştie unde... Cert este cã pe moment este foarte greu de stãpânit.
Nici simţul estetic sau cel al simetriei nu le înţeleg foarte bine, atunci când se referã la lucruri comune.
Spre exemplu, mi s-a întâmplat, deşi aproape nu îmi venea sã mã mişc din loc, sã mã ridic din pat pentru a îndrepta un obiect de pe noptierã care stãtea uşor strâmb. M-am întrebat de ce am fãcut-o. Adicã sã admitem cã obiectul stãtea niţel strâmb, oricum eram singur în apartament şi nu-l vedea nimeni, de ce m-a deranjat chiar atât de tare?
Sunt unii care şi-au pus întrebarea (aceasta nu îmi aparţine, am citit-o mai demult pe net, dar nu îmi mai amintesc unde) de ce picioarele unei femei sunt considerate a emite un puternic semnal erotic, şi nu altã parte a corpului, spre exemplu mâinile.
Pare banal, dar nu este. De ce toatã lumea se uitã la picioarele femeilor şi aproape niciodatã la mâini (cu excepţia cazului în care au ceva ieşit din comun)? E la fel cu obiectul meu de pe noptierã.
Şi aşa mai departe...
Ce se ascunde de fapt în mintea noastrã? Câte universuri încap în ea şi de ce?
*
Deviez un pic pentru a mã referi la anumite prototipuri umane contemporane, deşi abaterea nu este prea mare dacã luãm în considerare faptul cã pentru a le descifra în totalitate ar trebui sã fii un foarte bun psiholog.
Trãim într-o epocã pe care, personal, o gãsesc anormalã, însã în care cele mai bizare obiceiuri sau atitudini trec drept normale.
X spune cã totul în viaţã se rezumã la bani şi la plãcere - dar nici mãcar asta nu ar fi problema cea mai mare, cât aceea cã îi dispreţuieşte pe cei care nu gândesc la fel şi cautã sã îi convingã şi pe alţii de "dreptatea" sa. Cum, tu chiar te duci la concerte simfonice sau faci acte caritabile sau încerci sã îţi cultivi intelectul?
Y este mai rasat, intelectual veritabil, dar, aşa cum parvenitul zilei nu este mulţumit oricât ar accede pe scara socialã, Y nu este satisfãcut dacã nu-şi impune punctul de vedere, dacã nu are ultimul cuvânt, dacã nu-şi dovedeşte (sau mãcar crede cã îşi dovedeşte) superioritatea. Ai dreptate, dar cum, nu vezi cã eu ştiu mai multe decât tine?
Z este genul care înţelege tot ce se întâmplã şi are rãspuns la toate. El ştie exact, fãrã nicio posibilitate de a greşi, cu cine trebuie sã votezi, la ce instituţie de învãţãmânt trebuie sã-ţi dai copiii, cãror acţiuni civice este musai sã te raliezi, de ce un trend social este (sau nu) demn de urmat, care este cea mai bunã emisiune tv, care este cel mai bun doctor ş.a.m.d. Şi, asemeni lui X, nu are linişte pânã nu te convinge şi pe tine de asta.
A este snobul perfect: prezent la toate evenimentele "cu dichis", vorbeşte afectat, uneori graseiazã, are tendinţe de hipster, ar educa, dacã ar putea, masele, dar cum acestea sunt inferioare... Ciocul, mustaţa crescutã în exces şi rãsucitã, perciunii extravaganţi, uneori tatuajul, îmbrãcãmintea şocantã sunt incluse...
B este genul de fatã care nu doar cã stã pe "social media" non-stop, atât de mult încât nici noaptea nu ar mai dormi, dar îşi injecteazã în corp şi în buze atâtea substanţe încât aratã diformã, deşi mama-naturã o înzestrase cu o frumuseţe autenticã şi gratuitã...
C este genul care nu doar cã este avid de putere şi nu ar mai lãsa-o din mânã chiar dacã ar trebui sã ucidã pentru asta, dar are impresia cã totul i se cuvine fiindcã deţine supremaţia, chiar dacã (aici intrãm pe terenul psihiatriei) ştie cã aceastã putere a dobândit-o prin mijloace ilegale, şantajând şi dând mitã - sau poate cã, pur şi simplu, este fiul sau nepotul "mafiotului" Cutare. Ce nu înţeleg este urmãtorul fapt: dincolo de aceea cã dacã deţii puterea nu înseamnã neapãrat cã eşti un tip valoros, dacã ştii cã ai obţinut-o prin fraudã (imposibil sã nu ştii, dacã ai furat fie şi un mãr dintr-un magazin ştii cã ai fãcut acest lucru), atunci de ce ai pretenţia cã ţi se cuvine orice şi cã toţi trebuie sã se ploconeascã în faţa ta?
Exemplele ar putea continua la nesfârşit. Nu este neapãrat necesarã o extindere.
Întrebãrile importante sunt: Încotro ne îndreptãm, cu toate aceste prototipuri umane?
Cum va arãta societatea viitorului?
Ce ne aşteaptã pe noi - şi, mai ales, pe copiii noştri?
*
Dificil de dat un rãspuns. Dar tendinţele sunt cu adevãrat îngrijorãtoare.
Deşi lumea este un angrenaj în continuã mişcare, în care fiecare are un rol bine stabilit, iar prãbuşirea totalã a unei rotiţe sau a unui segment ar duce la blocarea angrenajului (ceea ce încã nu s-a întâmplat), prognoza nu poate fi prea optimistã.
În afara prototipurilor menţionate (la care se pot adãuga bãtãuşii de cartier, alcoolicii incurabili, prostituatele, cei suferinzi de boli mintale ş.a.m.d.) mai existã unul:
Oamenii mai simpli şi cu bun-simţ.
Nu ştiu de ce, în foarte multe cazuri, cu cât un om este mai inteligent şi se învârte în cercuri mai sofisticate, tinde sã se perverteascã, sã aibã o moralitate îndoielnicã, sã fie cuprins de infatuare. (Nu întotdeauna, desigur, dar cel mai adesea).
Existã, în egalã mãsurã, şi oameni simpli şmecheri, mincinoşi, care ar profita de orice ocazie pentru a te înşela, pentru a te lovi pe la spate pentru a obţine un avantaj cât de mic, iar moralitatea acestora este zero.
Dar existã şi cei simpli şi morali.
Poate fi vânzãtoarea de la pâine sau din market, poate fi funcţionara de la poştã, poate fi agricultorul.
Nu conteazã exact cine.
Ci faptul cã încã mai sunt oameni care, deşi nu exceleazã neapãrat într-un domeniu, au mai mult bun-simţ, mai multã pondere şi, în final, mai multã calitate umanã decât toţi cei menţionaţi anterior la un loc.
Şi poate cã am scris aceste rânduri pentru a spune cã, deşi îmi plac jocurile minţii şi creaţiile sofisticate, cu toate cã apreciez arta în toate formele ei, dacã ar trebui sã aleg un prototip uman cu care sã merg în viitor (aşa cum, de exemplu, Gauguin, sãtul de societatea parizianã a vremurilor sale, s-a retras în Tahiti), dintre toate, acesta ar fi.
Şi vreau sã spun lumii întregi, rãspicat, cã pentru mine funcţionara de la poştã valoreazã infinit mai mult decât un preşedinte, decât un om de afaceri sau decât un sportiv care câştigã sute de milioane de dolari.
