Glasul
...
Te-ndrepţi spre-ngemãnarea cerului cu marea
Te-aşteaptã oare-acolo al viselor liman?
Când norul negru cade acoperindu-ţi zarea
Şi porneşte vântul, cumplitul uragan,
Cine-ţi ţine catargul, ce înger suveran?
...
Cu arca sus pe valurile cumplitului ocean,
În lupta cu stihia eşti zeu, erou, titan,
Îţi rupe vântul pânza, catargul şi vigoarea,
Şi-atunci, rãmas în voia destinului tiran,
Ridici privirea-n ceruri şi îţi invoci iertarea!
...
Şi de-abia atunci tu ieşi din închisoarea
În care ţi-a prins lumea sufletul sãrman,
Singur şi slãbit, începi s-auzi chemarea
Acelui glas din tine, greu, nepãmântean,
Şoptindu-ţi, hai la Mine, Eu îţi dau iertarea!
|